Înapoi la listă

NIVEL DE ULEI MOTOR: completare, umplere, schimb

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

În momentul intervenţiilor în apropierea motorului, acesta poate fi cald. În plus, motoventilatorul poate porni în orice moment. Martorul luminos din compartimentul motor vă reaminteşte acest lucru.

Risc de rănire

Completarea şi/sau verificarea nivelului de ulei: atunci când completaţi sau verificaţi nivelul uleiului, asiguraţi-vă că nu există scurgeri de ulei pe elementele motorului.

Nu uitaţi să închideţi corect buşonul şi să remontaţi joja pentru a preveni împroşcarea uleiului pe elementele fierbinţi ale motorului.

Risc de incendiu.

Înainte de a efectua orice acţiune în compartimentul motorului, trebuie să întrerupeţi contactul PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cheie.

Schimb de ulei motor: dacă efectuaţi schimbul de ulei cu motorul cald, atenţie la riscul de arsuri cauzate de curgerea uleiului.

Nu porniţi motorul într-un local închis: gazele de eşapament sunt toxice.

În momentul intervenţiilor sub capota motor, asiguraţi-vă că maneta ştergătoarelor de geamuri este în poziţia oprit.

Risc de rănire.

Adăugare ulei de motor

Utilizaţi o pâlnie sau protejaţi zona gurii de umplere pentru a evita curgerea uleiului de motor pe un element fierbinte din compartimentul motor sau pe un element sensibil (de exemplu: elemente electrice).

Risc de incendiu.

Depăşire a nivelului maxim de ulei motor

Nu trebuie, în nicio situaţie, să depăşiţi nivelul maxim de umplere: risc de deteriorare a motorului şi a sistemului de depoluare.

Dacă nivelul maxim este depăşit nu porniţi vehiculul şi apelaţi la un Reprezentant al mărcii.

Completare/umplere

Vehiculul trebuie să fie pe sol orizontal, cu motorul oprit şi rece (de exemplu: înainte de prima pornire din ziua respectivă).

- Defiletaţi buşonul 1;

- completaţi nivelul (informativ, capacitatea între valorile „MINI” şi „MAXI” de pe jojă 2 este cuprinsă între 1,5 şi 2 litri, în funcţie de motor);

- aşteptaţi aproximativ 10 minute pentru a permite curgerea uleiului;

- verificaţi nivelul cu ajutorul jojei 2 (cum este explicat anterior).

Odată efectuată operaţia, aveţi grijă să apăsaţi joja până la capăt şi să înfiletaţi complet buşonul.

Schimb de ulei motor

Periodicitate: consultaţi documentul de întreţinere al vehiculului dumneavoastră.

Capacitate de schimb de ulei

Consultaţi documentul de întreţinere al vehiculului dumneavoastră sau consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Verificaţi întotdeauna nivelul uleiului motor cu ajutorul jojei, aşa cum este explicat anterior (acesta nu trebuie să coboare niciodată sub nivelul „MINI”, nici să depăşească nivelul „MAXI” de pe jojă).

Calitate ulei motor

Consultaţi documentul de întreţinere al vehiculului dumneavoastră.

În caz de scădere anormală sau repetată a nivelului, consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Nu depăşiţi nivelul „MAXI” şi nu uitaţi să remontaţi buşonul 1 şi joja 2.