Înapoi la listă

REGULATOR - LIMITATOR DE VITEZĂ: funcţie regulator

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Regulatorul de viteză este o funcţie care vă ajută să vă menţineţi viteza de rulare la o valoare constantă pe care o veţi alege, numită viteză de reglare.

Această viteză de reglare este modificabilă în mod continuu pornind de la 30 km/h.

Funcţia regulator de viteză nu acţionează în nici un caz asupra sistemului de frânare.

Comenzi

1 Contactor general Pornit/Oprit.

2 Comandă pentru:

a activare, memorare şi variaţie crescătoare a vitezei de reglare (+) ;

b variaţie descrescătoare a vitezei de reglare (-).

3 Activare cu revenire a vitezei de reglare memorată (R).

4 Punere în stare de veghe a funcţiei (cu memorarea vitezei de reglare) (O).

Activare

Apăsaţi contactorul 1 de pe partea .

Martorul luminos se aprinde în verde şi mesajul „Tempomat” apare pe tabloul de bord însoţit de liniuţe pentru a indica faptul că funcţia regulator este activată şi în aşteptarea unei viteze de reglare.

Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere. Totuşi, funcţia nu intervine în locul şoferului. Ea nu poate deci, în nici un caz, să înlocuiască respectarea limitărilor de viteză, nici vigilenţa (fiţi permanent pregătit să frânaţi în toate circumstanţele), nici responsabilitatea şoferului. Regulatorul de viteză nu trebuie utilizat atunci când circulaţia este densă, pe drum sinuos sau alunecos (polei, acvaplanare, pietriş) şi atunci când condiţiile meteorologice sunt defavorabile (ceaţă, ploaie, vânt lateral…).

Risc de accident.

Reglare viteză

La viteză constantă (mai mare de cca 30 km/h), apăsaţi pe contactorul 2 de pe partea a (+): funcţia este activată şi viteza curentă este memorată.

Viteza de reglare înlocuieşte liniuţele, iar funcţia de reglare este confirmată prin afişarea în verde a vitezei de reglare şi a mesajului „Tempomat”, pe lângă martorul luminos .

Dacă încercaţi să activaţi funcţia la o viteză mai mică de 30 km/h, se afişează mesajul „Viteză invalidă” şi funcţia rămâne inactivă.

Conducere

Atunci când o viteză de reglare este memorată şi reglarea este activată, piciorul dumneavoastră poate fi ridicat de pe pedala de acceleraţie.

Atenţie, vă recomandăm cu insistenţă să ţineţi picioarele în apropierea pedalelor pentru a fi pregătit să interveniţi în caz de urgenţă.

Variaţie a vitezei de reglare

Puteţi schimba viteza de reglare, apăsând succesiv pe contactorul 2:

- de pe partea a (+) pentru a mări viteza;

- de pe partea b (-) pentru a scădea viteza.

Depăşire a vitezei de reglare

În orice moment, este posibil să depăşiţi viteza de reglare acţionând pedala de acceleraţie. În timpul depăşirii, viteza de reglare luminează roşu intermitent pe tabloul de bord.

Apoi, eliberaţi pedala de acceleraţie: după câteva secunde, vehiculul reia automat viteza de reglare iniţială.

Imposibilitate pentru funcţie de a menţine viteza de reglare

În caz de pantă abruptă, viteza de reglare nu poate fi menţinută de sistem: viteza memorată luminează roşu intermitent pe tabloul de bord pentru a vă atrage atenţia.

Funcţia regulator de viteză nu acţionează în nici un caz asupra sistemului de frânare.

Punere în stare de veghe a funcţiei

Funcţia este pusă în stare de veghe atunci când acţionaţi asupra:

- contactorului 4 (O);

- pedala de frână;

- pedala de ambreiaj sau trecerea în poziţie neutră pentru vehiculele cu cutie de viteze automată.

În cele trei cazuri, viteza de reglare rămâne memorată şi mesajul „Memorat” însoţit de această viteză apare pe tabloul de bord.

Punerea în stare de veghe este confirmată prin afişarea în gri a vitezei de reglare şi apariţia mesajului „Memorat”.

Revenire la viteza de reglare

Dacă o viteză este memorată, este posibil să o restabiliţi, după ce v-aţi asigurat că, condiţiile de circulaţie sunt adaptate (trafic, starea şoselei, condiţii meteorologice…). Apăsaţi pe contactorul 3 (R) dacă viteza vehiculului este mai mare de 30 km/h.

În momentul revenirii la viteza memorată, activarea regulatorului este confirmată prin afişarea în verde a vitezei de reglare şi apariţia mesajului „Tempomat”.

Notă: dacă viteza înregistrată anterior este mult mai mare decât viteza curentă, vehiculul va accelera puternic până la acest prag.

Atunci când funcţia regulator este în stare de veghe, apăsând pe partea a (+) a contactorului 2, funcţia regulator va fi reactivată, fără a se ţine cont de viteza memorată: viteza la care rulează vehiculul este cea care este luată în calcul.

Oprire funcţie

Funcţia regulator de viteză este întreruptă atunci când acţionaţi asupra contactorului 1, în acest caz nu mai există viteză memorată. Stingerea martorului luminos verde şi a mesajului asociat de pe tabloul de bord confirmă dezactivarea funcţiei.

Punerea în stare de veghe sau oprirea funcţiei regulator de viteză nu antrenează diminuarea rapidă a vitezei: trebuie să frânaţi prin apăsare pe pedala de frână.

REGULATOR - LIMITATOR DE VITEZĂ