Înapoi la listă

MACARALE ELECTRICE DE GEAM, TRAPĂ PANORAMICĂ FIXĂ

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Aceste sisteme funcţionează:

- cu motor pornit;

- cu contactul decuplat până la deschiderea unei uşi faţă (limitat la aproximativ doisprezece minute);

- cu motorul oprit, cu uşile faţă închise, după ce apăsaţi pe butonul de pornire.

Apăsaţi sau trageţi de contactor pentru a ridica sau coborî un geam până la înălţimea dorită (geamurile spate nu coboară complet);

De pe locul şofer acţionaţi asupra contactorului:

1 pentru partea şofer;

2 pentru partea pasager faţă;

3 şi 5 pentru pasagerii spate.

De pe locurile pasageri acţionaţi asupra contactorului 6.

Securitate pasageri

Şoferul îi poate împiedica pe toţi pasagerii să acţioneze macaralele de geam spate, apăsând pe contactorul 4.

Responsabilitatea şoferului

Nu părăsiţi niciodată vehiculul, lăsând cheia sau cartela înăuntru atunci când în interiorul vehiculului se află un copil, o persoană care necesită îngrijire sau un animal de companie, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp. Acesta ar putea să se pună în pericol sau să pună în pericol alte persoane prin pornirea motorului, acţionând echipamente cum ar fi de exemplu macaralele geamuri sau poate bloca uşile. În caz de imobilizare a unei părţi a corpului, inversaţi imediat sensul cursei geamului apăsând pe contactorul aferent.

Riscuri de rănire gravă.

Evitaţi să puneţi un obiect rezemat de un geam întredeschis: risc de deteriorare a macaralei geamului.

Mod de funcţionare cu impulsuri

Acest mod se adaugă la funcţionarea macaralei electrice geamuri descrisă anterior.

Apăsaţi sau trageţi scurt de contactorul unui geam până la capăt: geamul va fi ridicat sau coborât complet. O acţiune asupra contactorului opreşte funcţionarea geamului.

Acţionare imposibilă a macaralei de geam cu impulsuri

Macaraua de geam cu impulsuri este echipată cu protecţie termică: dacă apăsaţi contactorul geamului în mod consecutiv de cel puţin şaisprezece ori, acesta trece în modul de protecţie (blocarea geamului).

Puteţi să:

- apăsaţi scurt pe contactorul macaralei de geam şi la intervale de aproximativ 30 de secunde;

- cu motorul pornit, geamul se va debloca după aproximativ 20 de minute de inacţiune asupra contactorului macaralei de geam.

Notă: dacă geamul întâlneşte o rezistenţă la închidere (de exemplu: o creangă de copac etc.) acesta se opreşte, apoi coboară din nou cu câţiva centimetri.

Închidere de la distanţă a geamurilor

(vehicule cu patru macarale electrice geamuri cu impulsuri).

Atunci când uşile sunt blocate din exterior:

- dacă apăsaţi de două ori butonul de blocare a uşii şoferului,

sau

- dacă apăsaţi pe butonul de blocare de pe cartelă de două ori consecutiv în timp ce vă aflaţi în modul mâni libere;

toate geamurile şi, în funcţie de vehicul, trapa panoramică se vor închide automat.

Este recomandat să nu acţionaţi sistemul decât dacă utilizatorul vede bine vehiculul şi dacă nu este nimeni în interior.

La închiderea geamurilor, asiguraţi-vă că nicio parte a corpului (braţ, mână etc.) nu iese afară din vehicul.

Riscuri de rănire gravă.

Anomalii de funcţionare

În caz de nefuncţionare a închiderii unui geam, sistemul basculează în mod de funcţionare fără impulsuri: trageţi de câte ori este necesar de contactorul vizat până la închiderea completă a geamului (geamul urcă pas cu pas), menţineţi contactorul (tot pe partea de închidere) timp de o secundă, apoi coborâţi şi ridicaţi complet geamul pentru a reiniţializa sistemul.

Dacă este nevoie, adresaţi-vă Reprezentantului mărcii.

Trapă fixă din sticlă

Deschiderea storului

Trageţi contactorul 7 şi ţineţi-l în poziţia dorită.

Închiderea storului

Împingeţi contactorul 7 şi ţineţi-l la poziţia dorită.

Funcţionare automată

Trageţi sau apăsaţi până la capăt şi scurt pe contactorul 7: storul se închide sau se deschide complet. Storul se opreşte din funcţionare la orice manevră asupra sa.

Responsabilitate şofer în momentul staţionării sau opririi vehiculului

Nu părăsiţi niciodată vehiculul, nici măcar pentru scurt timp, atunci când în interior se află un copil, o persoană fără discernământ sau un animal.

Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în pericol alte persoane, de exemplu pornind motorul, acţionând echipamente precum macaralele de geamuri sau blocând uşile.

În plus, pe timp cald şi/sau însorit, trebuie să ştiţi că temperatura interioară din habitaclu creşte foarte rapid.

RISC DE DECES SAU DE ACCIDENTARE GRAVĂ.

UŞI SPATE

Deşi acest clip video nu este destinat în mod specific vehiculului dumneavoastră, principiul descris este identic