BLOCAREA ŞI DEBLOCAREA DESCHIDERILOR MOBILE

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

În cazul în care telecomanda nu funcţionează

În anumite cazuri, este posibil ca telecomanda cu radiofrecvenţă să nu funcţioneze:

- uzură a bateriei telecomenzii cu radiofrecvenţă sau descărcare a bateriei vehiculului etc.

- utilizare de aparate care funcţionează pe aceeaşi frecvenţă ca şi telecomanda (telefon mobil etc.);

- vehicul situat într-o zonă cu radiaţii electromagnetice puternice.

Este posibil atunci:

- utilizarea cheii integrate în telecomanda cu radiofrecvenţă pentru a debloca uşa şoferului;

- să utilizaţi comanda de blocare/deblocare a uşilor din interior (consultaţi paginile următoare).

Blocarea, deblocarea uşii şoferului

Utilizare cheie

- Introduceţi vârful cheii 2 în crestătura 1 de la baza capacului A de pe uşa şoferului;

- Deplasaţi-o în sus pentru a înlătura capacul A;

- introduceţi cheia 2 în broască, blocaţi sau deblocaţi uşa şoferului.

Blocarea manuală a uşii pasagerului din faţă

Cu uşa deschisă, rotiţi şurubul 3 (cu ajutorul capului cheii) şi închideţi uşa.

Din acest moment aceasta este blocată din exterior.

Deschiderea nu se va mai putea face decât din interiorul vehiculului.

Nu părăsiţi niciodată vehiculul, lăsând cheia, telecomanda în interiorul acestuia.

Comandă de blocare/Deblocare din interior

Contactorul 4 comandă simultan uşile, portbagajul şi, în funcţie de vehicul, trapa de carburant.

În funcţie de vehicul, dacă o deschidere mobilă (uşă, portbagaj) este deschisă sau nu este închisă corect, deschiderile mobile se blochează/se deblochează rapid.

În cazul transportului de obiecte cu portbagajul deschis, puteţi bloca totuşi deschiderile mobile: cu motorul oprit, apăsaţi lung butonul 4 pentru a bloca celelalte deschideri mobile.

Martor luminos de stare de blocare a deschiderilor mobile

Cu contactul pus, martorul luminos de deasupra butonului 4 vă informează asupra stării blocării deschiderilor mobile:

- atunci când martorul luminos este aprins, deschiderile mobile sunt blocate;

- martor luminos stins, deschiderile mobile sunt deblocate.

Atunci când blocaţi uşile, martorul luminos rămâne aprins apoi se stinge.

Uşă laterală culisantă pe partea trapei de carburant

În funcţie de vehicul, deschiderea trapei de carburant limitează deschiderea completă a uşii laterale culisante pentru ca uşa să nu lovească pistoletul de umplere.

După umplere, replasaţi buşonul în locaşul său şi închideţi trapa. Uşa este din nou utilizabilă.

Blocare deschideri mobile fără telecomandă cu radiofrecvenţă

De exemplu în cazul unei baterii descărcate, al unei nefuncţionări temporare a telecomenzii cu radiofrecvenţă...

Cu motorul oprit, o deschidere mobilă (uşă sau portbagaj) deschisă, exercitaţi o apăsare mai lungă de cinci secunde pe contactorul 4.

La închiderea uşii toate deschiderile mobile vor fi blocate.

Notă: cu telecomanda cu radiofrecvenţă, vehiculul poate fi deblocat numai de la exterior.

Responsabilitate şofer

Dacă decideţi să rulaţi cu uşile blocate, trebuie să ştiţi că acest lucru va îngreuna accesul echipelor de salvare în habitaclu în caz de urgenţă.