Înapoi la listă

PNEURI

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Securitate pneuri-roţi

Pneurile constituie singurul contact între vehicul şi drum, deci este esenţial să le ţineţi în bună stare.

Este obligatoriu să vă conformaţi reglementărilor locale prevăzute de codul rutier.

Întreţinere pneuri

Pneurile trebuie să fie în stare bună şi profilul lor trebuie să prezinte un relief bine evidenţiat; pneurile aprobate de către departamentul nostru tehnic conţin indicatori de uzură a benzii de rulare 1, care sunt turnaţi în banda de rulare în mai multe puncte.

Atunci când profilul a fost erodat până la nivelul bosajelor martor, acestea devin vizibile 2: este atunci necesar să înlocuiţi pneurile deoarece adâncimea profilului nu este mai mare de 1,6 mm şi aceasta antrenează o proastă aderenţă pe drumurile umede.

Un vehicul supraîncărcat, parcursuri lungi pe autostradă, mai ales pe temperaturi ridicate şi conducerea frecventă pe drumuri proaste concură la deteriorări mai rapide ale pneurilor şi influenţează securitatea.

Incidente de conducere, precum „lovirea bordurii trotuarului”, riscă să deterioreze pneurile şi jantele, precum şi să antreneze dereglări ale trenului faţă sau spate. În acest caz, verificaţi starea lor la un Reprezentant al mărcii.

Presiuni de umflare

Respectaţi presiunile de umflare (inclusiv roata de rezervă), verificaţi-le cel puţin o dată pe lună şi înaintea fiecărei călătorii pe distanţe mari (consultaţi eticheta lipită pe cantul uşii şofer).

Presiunile trebuie verificate la rece: nu ţineţi cont de presiunile superioare care ar fi atinse pe timp cald sau după un parcurs efectuat la viteză mare.

În cazul în care verificarea presiunii nu poate fi efectuată asupra pneurilor reci, trebuie să majoraţi presiunile indicate cu 0,2 până la 0,3 bari (sau 3 PSI).

Este strict interzis să dezumflaţi un pneu cald.

Vehicul echipat cu un avertizor de pierdere presiune pneuri

În caz de umflare insuficientă (pană de pneu, umflare insuficientă etc.), se aprinde martorul luminos pe tabloul de bord. AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI.

Roată de rezervă

PANĂ DE PNEU, ROATĂ DE REZERVĂ, SCHIMBARE ROATĂ.

Permutare roţi

Această practică este nerecomandată.

Presiunile insuficiente antrenează o uzură prematură şi încălzirea anormală a pneurilor, împreună cu toate consecinţele pe care le pot avea în planul securităţii:

- ţinută de drum necorespunzătoare;

- risc de explozie sau de pierdere a benzii de rulare.

Presiunea de umflare depinde de sarcină şi de viteza de utilizare. Ajustaţi presiunile în funcţie de condiţiile de utilizare (consultaţi eticheta lipită pe cantul uşii şoferului).

Atenţie, un buşon de valvă lipsă sau înfiletat necorespunzător poate dăuna etanşeităţii pneurilor şi provoca pierderi de presiune.

Să aveţi întotdeauna buşoane de valvă identice cu cele originale şi înfiletate în întregime.

Înlocuire pneuri

Pentru siguranţa dumneavoastră şi respectarea legislaţiei în vigoare.

Când este necesar să le înlocuiţi, nu trebuie să montaţi pe vehiculul dumneavoastră decât pneuri de aceeaşi marcă, dimensiune, tip şi structură pe aceeaşi osie.

Acestea trebuie fie să aibă o capacitate de încărcare şi o specificaţie de viteză cel puţin egale cu cele ale pneurilor originale, fie să fie recomandate de un reprezentant al mărcii.

Nerespectarea acestor instrucţiuni poate pune în pericol siguranţa dumneavoastră şi poate invalida conformitatea autovehiculului dumneavoastră.

Risc de pierdere a controlului vehiculului.

Utilizare pe timp de iarnă

Lanţuri

Din motive de securitate, este categoric interzis să montaţi lanţuri pe osia spate.

Orice montare de pneuri de mărime mai mare decât cea originală face imposibilă folosirea lanţurilor.

Pneuri cu un singur sens

Un pneu cu un singur sens poate să fie montat într-o singură direcţie. Trebuie să respectaţi această direcţie.

Dacă un pneu trebuie să fie montat în sens opus direcţiei sale de rotaţie în urma unei pene, rulaţi cu atenţie, în special pe un drum umed, deoarece caracteristicile pneurilor nu vor fi adaptate.

Montarea lanţurilor nu este posibilă decât cu pneuri de mărime identică cu cele montate original pe vehiculul dumneavoastră.

Pneuri de „iarnă” sau „termocauciucuri”

Vă recomandăm să echipaţi cele patru roţi pentru a menţine cât mai bine calităţile aderenţei vehiculului dumneavoastră.

Atenţie: aceste pneuri conţin uneori un sens de rulaj şi un indice de viteză maximă care poate fi mai mic decât viteza maximă a vehiculului dumneavoastră.

Pneuri cu crampoane

Acest tip de echipare nu este utilizabilă decât pe o perioadă limitată şi determinată de legislaţia locală. Este necesar să respectaţi viteza impusă de reglementarea în vigoare.

Aceste pneuri trebuie să echipeze cel puţin cele două roţi de pe osia faţă.

În toate cazurile, vă recomandăm să consultaţi un Reprezentant al mărcii care vă poate sfătui asupra alegerii echipamentului celui mai adecvat vehiculului dumneavoastră.