Back to the list

ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

š Lumini de poziţie

Rotiţi bucşa 4 până la apariţia simbolului în faţa reperului 3. Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Dacă luminile de poziţie sunt aprinse, nu este posibil să reglaţi luminozitatea panoului de instrumente ţi a tabloului de bord rotind butonul de comandă 2.

á Lumini de drum

Cu luminile de întâlnire aprinse, împingeţi maneta 1. Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Pentru a reveni în poziţia lumini de întâlnire, trageţi maneta 1 spre dumneavoastră.

k Lumini de întâlnire

Funcţionare manuală

Rotiţi bucşa 4 până la apariţia simbolului în faţa reperului 3. Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Funcţionare automată

Rotiţi bucşa 4 până la apariţia simbolului AUTO în faţa reperului 3: cu motorul pornit, luminile de întâlnire se aprind sau se sting automat în funcţie de luminozitatea exterioară, fără acţiune asupra manetei 1.

Lumini de drum automate

În funcţie de vehicul, acest sistem aprinde şi stinge în mod automat luminile de drum. Utilizează o cameră amplasată în spatele retrovizorului interior pentru a detecta vehiculele din faţă şi vehiculele care vin din sens opus.

Luminile de drum se aprind automat dacă:

- luminozitatea exterioară este slabă;

- nu se detectează niciun alt autovehicul sau nicio sursă de lumină;

- viteza vehiculului este mai mare de 40 km/h aproximativ.

Dacă una dintre condiţiile de mai sus nu este îndeplinită, sistemul trece din nou la luminile de întâlnire.

Înainte de a demara pe timp de noapte: asiguraţi-vă că echipamentele electrice funcţionează corespunzător şi reglaţi farurile. Consultaţi paragraful referitor la „Reglarea electrică a luminilor de întâlnire” din capitolul 1. În general, aveţi grijă ca luminile să nu fie obstrucţionate (murdărie, noroi, zăpadă, obiecte transportate...).

În cazul rulării pe partea stângă cu un vehicul cu post de conducere pe partea stângă (sau invers), ţoferii trebuie să regleze din nou farurile pe perioada şederii (consultaţi paragraful „Reglarea electrică a luminilor de întâlnire” din capitolul 1).

Sistemul „lumini de drum automate” nu poate, în niciun caz, să înlocuiască vigilenţa şi responsabilitatea şoferului în ceea ce priveşte iluminarea vehiculului şi adaptarea acestuia la condiţiile de luminozitate, vizibilitate şi circulaţie.

Sistemul poate fi perturbat în anumite condiţii, în special:

- condiţii climatice extreme (ploaie, ninsoare, ceaţă…);

- parbriz sau cameră obstrucţionat(ă);

- dacă vehiculul urmărit sau din faţă posedă o iluminare puţin vizibilă sau mascată;

- reglaj necorespunzător al luminilor faţă;

- sisteme reflectorizante;

- ...

Activare

Vehicul echipat cu un sistem de navigare

De pe ecranul multimedia 5, selectaţi meniul „Vehicul”, „Asistenţă la conducere”, „Faruri automate lumini de drum”, apoi alegeţi „ON” sau „OFF”.

Vehicule care nu sunt echipate cu sistem de navigare

- Cu vehiculul oprit, apăsaţi lung pe contactorul 6 OK pentru a intra în meniul de reglare;

- apăsaţi de mai multe ori pe comanda 7 în sus sau în jos până ajungeţi la meniul „Asistenţă la conducere”. Apăsaţi pe butonul 6 OK;

- apăsaţi de mai multe ori succesiv pe comanda 7 în sus sau în jos până ajungeţi la meniul „Faruri automate lumini de drum”, apoi apăsaţi pe contactorul 6 OK;

- apăsaţi din nou pe contactorul 6 OK pentru a activa sau dezactiva funcţia.

Activare/dezactivare

Pentru a activa luminile de drum automate:

- rotiţi bucşa 4 până la apariţia simbolului AUTO în faţa reperului 3;

- apăsaţi maneta 1.

Martorul luminos se afişează pe tabloul de bord.

Pentru a dezactiva luminile de drum automate:

- trageţi maneta 1;

- sau rotiţi bucşa 4 în altă poziţie decât AUTO.

Martorul luminos se stinge pe tabloul de bord.

Notă: aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).

În funcţie de vehicul, la fiecare pornire a motorului, trageţi şi împingeţi maneta 1 din nou pentru a reactiva sistemul.

Utilizarea pe timp de noapte a unui sistem de navigaţie portabil în zona parbrizului situată sub cameră poate perturba funcţionarea sistemului „lumini de drum automate” (risc de reflectare pe parbriz).

Anomalie de funcţionare

Atunci când mesajul „Verifică iluminat automat” apare pe tabloul de bord, sistemul este dezactivat.

Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Funcţie aprindere lumini de zi

Luminile de zi se aprind automat fără acţionarea manetei 1 la pornirea motorului şi se sting la oprirea acestuia.

Anomalie de funcţionare

Dacă pe tabloul de bord apare mesajul „Verifică iluminat” însoţit de martorul luminos ©, iar martorul luminos k clipeşte, acest lucru indică un defect la nivelul iluminării.

Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Stingere lumini

Există două posibilităţi:

- manual, deplasați inelul 4 în poziția 0;

- automat, luminile se sting după oprirea motorului, la deschiderea uşii şoferului sau la blocarea vehiculului. În acest caz, la următoarea pornire a motorului, luminile se vor reaprinde în poziţia bucşei 4.

Alarmă sonoră lumini uitate aprinse

Un semnal sonor se declanşează la deschiderea uşii şoferului, pentru a vă semnala că luminile au rămas aprinse.

Funcţie „iluminare exterioară de însoţire”

Această funcţie permite să se aprindă momentan luminile de întâlnire (pentru a ilumina deschiderea unei porţi…).

Cu motorul oprit, luminile stinse şi inelul 4 în poziţia 0 sau AUTO, trageţi spre dumneavoastră maneta 1: luminile de întâlnire se aprind timp de aproximativ 30 de secunde. Pentru a prelungi acest interval, puteţi trage maneta de cel mult patru ori (timp total limitat la aproximativ două minute). Mesajul „Lumini însoțire pentru _ _ _” însoţit de timpul de aprindere se afişează pe tabloul de bord pentru a confirma această acţiune. Puteţi apoi să vă blocaţi vehiculul.

Pentru a opri luminile înainte de oprirea automată a acestora, rotiţi inelul 4 în orice poziţie, apoi readuceţi-l în poziţia AUTO.

Funcţie de întâmpinare şi de despărţire

(în funcţie de vehicul)

Atunci când funcţia este activată, luminile de zi şi luminile de poziţie spate se aprind automat la detectarea cartelei Renault sau la deblocarea vehiculului.

Acestea se sting automat:

- la aproximativ un minut de la aprindere;

- la pornirea motorului, în funcţie de poziţia manetei de iluminare;

sau

- la blocarea vehiculului.

Lumină de curtoazie sub retrovizoare

Cu funcţia activată, luminile situate sub oglinzile uşilor se aprind automat la detectarea cartelei RENAULT, la deblocarea vehiculului sau la deschiderea unei uşi.

Acestea se sting automat:

- la aproximativ un minut de la aprindere;

- la pornirea motorului;

sau

- la blocarea vehiculului.

Activare/dezactivare funcţie

De pe ecranul multimedia, selectaţi „Vehicul”, „Setări utilizator”, „Mesaj de întâmpinare extern”. Alegeţi „ON” sau „OFF” pentru a activa sau dezactiva funcţia.

g Proiectoare de ceaţă faţă

Rotiţi inelul central 8 al manetei 1 până la apariţia simbolului în faţa reperului 3 apoi eliberaţi.

Funcţionarea depinde de poziţia selectată pentru iluminarea exterioară iar un martor luminos se aprinde atunci pe tabloul de bord.

Lumini de ceaţă spate

Rotiţi inelul central 8 al manetei până la reapariţia simbolului în faţa reperului 3, apoi eliberaţi.

Funcţionarea depinde de poziţia selectată pentru iluminarea exterioară iar un martor luminos se aprinde atunci pe tabloul de bord.

Nu uitaţi să întrerupeţi funcţionarea acestor lumini atunci când nu mai sunt necesare pentru a nu incomoda ceilalţi participanţi la trafic.

Pe timp de ceaţă, de zăpadă sau în caz de transport de obiecte care depăşesc pavilionul, aprinderea automată a luminilor nu este sistematică.

Aprinderea luminilor de ceaţă rămâne sub controlul şoferului: martorii luminoşi de pe tabloul de bord vă informează despre aprinderea lor (martor luminos aprins) sau stingerea lor (martor luminos stins).

Stingere

Rotiţi din nou inelul 8 pentru a aduce reperul 3 în dreptul simbolului corespunzător luminilor de ceaţă pe care doriţi să le stingeţi. Martorul luminos corespunzător se stinge pe tabloul de bord.

Stingerea iluminării exterioare antrenează stingerea luminilor de ceaţă.

Lumini de viraj

(În funcţie de vehicul)

Atunci când luminile de întâlnire sunt aprinse şi în anumite condiţii (viteză, unghi volan, în mers înainte, lumini semnalizatoare de direcţie acţionate...) în momentul efectuării virajului, una dintre luminile de ceaţă faţă se aprinde pentru a ilumina virajul.

Lămpi de viraj