FUNCŢIA STOP AND START
Acest sistem permite diminuarea consumului de carburant şi a emisiei de gaze cu efect de seră. La pornirea vehiculului, sistemul se activează automat. În mers, sistemul opreşte motorul (punere în starea de veghe) în cazul opririi vehiculului (ambuteiaj, oprire la semafor...).
Condiţii de punere în stare de veghe
Vehiculul a rulat de la ultima sa oprire.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:
- cutia de viteze este în poziţia D, M sau N;
şi
- pedala de frână este apăsată (suficient de puternic);
şi
- pedala de acceleraţie nu este apăsată;
şi
- viteza este zero timp de aproximativ 1 secundă.
Punerea în stare de veghe a motorului este menţinută dacă poziţia P este cuplată sau dacă poziţia N este cuplată, cu frâna de parcare trasă şi cu pedala de frână eliberată.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
- cutia de viteze este în poziţie neutră (punct mort);
şi
- pedala de ambreiaj este eliberată.
Dacă martorul luminos clipeşte, aceasta indică faptul că pedala de ambreiaj nu a fost eliberată suficient;
şi
- viteza vehiculului este mai mică de aproximativ 3 km/h.
Pentru toate vehiculele, martorul luminos apare fix pe tabloul de bord pentru a vă avertiza cu privire la punerea în stare de veghe a motorului.
Echipamentele vehiculului rămân în funcţiune pe parcursul duratei opririi motorului.
În caz de oprire bruscă a motorului, dacă sistemul este în funcţiune, apăsarea până la capăt a pedalei de ambreiaj reporneşte motorul.
Nu lăsaţi vehiculul să ruleze dacă motorul se află în stare de veghe (martorul luminos este aprins pe tabloul de bord).
Înainte de a părăsi vehiculul, trebuie să întrerupeţi contactul prin apăsarea butonului de oprire a motorului (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).
Împiedicarea punerii în stare de veghe a motorului
În anumite situaţii, cum ar fi intrarea într-o intersecţie, puteţi să menţineţi motorul pornit pentru o pornire rapidă.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:
Menţineţi vehiculul staţionat apăsând uşor pedala de frână
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
Menţineţi pedala de ambreiaj apăsată
Ieşirea din starea de veghe a motorului
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:
- pedala de frână este eliberată, poziţia D sau M este cuplată sau
- pedala de frână este eliberată, poziţia N este cuplată şi frâna de parcare este slăbită sau
- pedala de frână este din nou apăsată, poziţia P este cuplată sau poziţia N este cuplată cu frâna de parcare trasă sau
- poziţia R este cuplată sau
- pedala de acceleraţie este apăsată.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
- viteza în poziţie neutră şi pedala de ambreiaj uşor apăsată sau
- viteza cuplată şi pedala de ambreiaj apăsată complet.
Particularitate: în funcţie de vehicul, dacă întrerupeţi contactul atunci când motorul este în starea de veghe, martorul luminos Ä se afişează timp de câteva secunde pe tabloul de bord.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze mecanică
Repornirea poate fi întreruptă dacă pedala de ambreiaj este eliberată prea rapid în timp ce un raport este cuplat.
Pentru umplerea cu carburant, motorul trebuie să fie oprit (şi nu în stare de veghe): opriţi motorul prin apăsarea butonului de oprire a motorului (consultaţi „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).
Condiţii de ne-punere în stare de veghe a motorului
Anumite condiţii nu permit sistemului punerea în stare de veghe a motorului, în special:
- marşarierul a fost cuplat;
- nu este blocată capota motorului;
- uşa şoferului nu este închisă;
- nu este buclată centura şoferului;
- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;
- bateria nu este suficient de încărcată;
- diferenţa dintre temperatura interioară a vehiculului şi de cea stabilită a climatizării automate este extrem de importantă;
- altitudinea este prea mare;
- panta este prea abruptă pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată;
- funcţia „vedere clară” este activată (consultaţi paragraful „climatizare automată” din capitolul 3);
- temperatura motorului este insuficientă;
- sistemul de depoluare este în curs de regenerare;
sau
-...
Martorul luminos se afişează pe tabloul de bord. Acesta vă informează că starea de veghe a motorului nu este disponibilă.
Dezactivaţi funcţia Stop and Start pentru orice intervenţie în compartimentul motorului.
Cazuri particulare
Cu motorul în stare de veghe (ambuteiaj, oprire la semafor...), dacă şoferul îşi decuplează centura, deschide uşa sau se ridică de pe scaun, contactul se întrerupe.
Pentru a reporni şi a reactiva sistemul Stop and Start, apăsaţi pe butonul de pornire (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).
Particularitate de repornire automată a motorului
În anumite condiţii, motorul poate reporni fără intervenţie pentru a garanta securitatea şi confortul dumneavoastră.
Acest lucru se poate întâmpla în special atunci când:
- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;
- funcţia „vedere clară” este activată (consultaţi paragraful „climatizare automată” din capitolul 3);
- bateria nu este suficient de încărcată;
- viteza vehiculului este mai mare de 5 km/h (la coborâre...);
- apăsarea repetată a pedalei de frână sau necesitatea sistemului de frânare;
-...
Dezactivare, activare funcţie
Apăsaţi pe contactorul 1 pentru a dezactiva funcţia. Mesajul „Stop & Start fcţ. dezactivată” apare pe tabloul de bord iar martorul luminos integrat 2 al contactorului se aprinde.
O nouă apăsare reactivează sistemul. Pe tabloul de bord apare mesajul „Stop & Start fcţ. activată”, iar martorul luminos integrat 2 în contactor 1 se stinge.
Sistemul se reactivează automat la fiecare pornire voluntară a vehiculului prin apăsarea butonului de pornire (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).
Anomalii de funcţionare
Atunci când mesajul „Verifică Stop & Start” apare pe tabloul de bord, însoţit de aprinderea martorului luminos integrat 2 al contactorului 1, sistemul este dezactivat.
Consultaţi un Reprezentant al mărcii.
Particularitate: cu motorul în stare de veghe, o apăsare pe contactorul 1 reporneşte automat motorul.
În caz de oprire de urgenţă, motorul poate reporni prin apăsare pe pedala de ambreiaj, dacă funcţia Stop and Start este activată.
Înainte de a părăsi vehiculul, trebuie să întrerupeţi contactul prin apăsarea butonului de oprire a motorului (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).