PORNIREA MOTORULUI DE LA DISTANŢĂ
prezentare
Dacă vehiculul este echipat, utilizaţi această funcţie pentru a porni motorul de la distanţă cu ajutorul smartphone-ului, pentru a putea încălzi/ventila habitaclul şi pentru a preîncălzi motorul.
Această funcţie este disponibilă prin intermediul aplicaţiei „MY Renault”, care poate fi descărcată cu ajutorul smartphone-ului, pentru a vă permite să interacţionaţi cu vehiculul şi să accesaţi informaţiile.
Pentru a utiliza această aplicaţie, smartphone-ul trebuie să fie împerecheat cu sistemul dvs. multimedia.
Pentru informaţii suplimentare, consultaţi capitolele „Împerechere/desperechere telefon” şi „MY Renault”.
Prima utilizare
La fiecare cerere de pornire de la distanţă, trebuie să introduceţi codul PIN care vi s-a dat la crearea contului dvs. MY Renault. Pentru mai multe informaţii, consultaţi capitolele referitoare la MY Renault.
Odată ce motorul este pornit, aplicaţia va afişa timpul rămas până la finalul procedurii.
Motorul va funcţiona timp de 10 min.
Condiţii de utilizare
Pornirea motorului de la distanţă funcţionează dacă:
- maneta de viteze este setată în poziţia neutră pentru vehicule cu cutie de viteze manuală sau robotizată;
- maneta de viteze este în poziţia P la vehiculele cu cutie de viteze automată;
- capota este închisă;
- contactul este întrerupt şi cartela nu se află în cititorul de cartelă;
- toate deschiderile mobile (uşile şi portbagajul) sunt închise şi blocate când părăsiţi vehiculul;
- În condiţii meteo extreme, pornirea de la distanţă a motorului prin programare poate să nu funcţioneze.
Atunci când utilizaţi funcţia, asiguraţi-vă că toţi consumatorii (cum ar fi ştergătoarele de geamuri, luminile exterioare, radioul, scaunele cu încălzire, volanul cu încălzire etc.) sunt dezactivate şi toate accesoriile sunt deconectate, înainte de a părăsi vehiculul.
Schimbarea codului PIN
Pentru a schimba codul PIN, vă rugăm să efectuaţi paşii de mai jos:
- în cazul vehiculelor echipate cu cheie cu telecomandă, introduceţi cheia în contactorul de demaraj, apoi rotiţi poziţia cheii la „ON„;
- în cazul vehiculelor echipate cu cartelă, apăsaţi pe butonul „Start/Stop” timp de 2 secunde, fără să apăsaţi pe pedale.
Notă: nu este necesar să porniţi motorul pentru a putea efectua această operaţie.
- selectaţi „Modificare cod PIN” în aplicaţia „MY Renault”;
- introduceţi noul cod PIN;
- în cazul vehiculelor echipate cu cheie cu telecomandă, rotiţi poziţia cheii la „LOCK„;
- în cazul vehiculelor echipate cu cartelă, apăsaţi pe butonul „Start/Stop” timp de 2 secunde, fără să apăsaţi pe pedale.
Într-un interval de 60 de secunde de la modificarea codului PIN (în funcţie de vehicul), efectuaţi următoarele operaţiuni:
- în cazul vehiculelor echipate cu cheie cu telecomandă, introduceţi cheia în contactorul de demaraj, apoi rotiţi poziţia cheii la „ON”;
- în cazul vehiculelor echipate cu cartelă, apăsaţi pe butonul „Start/Stop” timp de 2 secunde, fără să apăsaţi pe pedale.
Notă:
- pentru mai multe informaţii despre folosirea cheii sau a cartelei, consultaţi Capitolul 1 din manualul vehiculului dvs.;
- vă va fi trimis un e-mail de fiecare dată când se modifică codul „PIN”.
- nu este necesar să porniţi motorul pentru a putea efectua această operaţie.
Cod PIN incorect introdus
După ce aţi introdus codul incorect de trei ori:
- orice solicitare de pornire de la distanţă va fi refuzată, până când vehiculul este deblocat cu ajutorul cartelei/telecomenzii;
- sistemul va trimite o notificare pe smartphone-ul dvs., anunţându-vă că pornirea de la distanţă este dezactivată.
Notă: pentru a reactiva pornirea de la distanţă, trebuie să modificaţi codul PIN.
Caracteristică specială pe vehicule echipate cu această funcţie.
Este imperativ să rulaţi vehiculul timp de cel puţin 10 minute între fiecare utilizare a funcţiei. Risc de uzură a uleiului de motor.
Nu utilizaţi funcţia de pornire de la distanţă a motorului sau programarea acesteia când:
- vehiculul se află într-un garaj sau într-un spaţiu închis.
Risc de intoxicare sau de asfixiere provocat de emisiile de gaze de eşapament.
- vehiculul este acoperit cu o prelată.
Risc de incendiu.
- capota este deschisă sau urmează a fi deschisă.
Risc de arsuri sau de răniri grave.
În funcţie de ţară, utilizarea funcţiei de pornire de la distanţă sau programarea acesteia pot fi interzise de lege şi/sau de reglementările în vigoare.
Înainte de a utiliza această funcţie, consultaţi legislaţia şi/sau reglementările în vigoare în ţara respectivă.
Responsabilitate şofer în momentul staţionării sau opririi vehiculului
Nu părăsiţi niciodată vehiculul atunci când în interior se află un copil, un adult neresponsabil sau un animal, chiar şi pentru o scurtă durată. Aceştia ar putea fi sau ar putea pune în pericol alte persoane, de exemplu prin pornirea motorului, acţionarea echipamentelor, cum ar fi macaralele de geam sau prin blocarea uşilor etc. De asemenea, pe timp cald şi/sau însorit, amintiţi-vă că temperatura interioară din habitaclu creşte foarte rapid.
RISC DE DECES SAU DE RĂNIRI GRAVE.