Înapoi la listă

MACARALE ELECTRICE GEAMURI

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Macarale electrice geamuri

Apăsaţi sau trageţi de contactorul unui geam pentru a-l coborî sau a-l ridica până la înălţimea dorită: geamurile spate nu coboară complet.

Aceste sisteme funcţionează cu contactul pus sau cu contactul întrerupt până la deschiderea unei uşi faţă (limitat la aproximativ 3 minute).

De pe locul şofer acţionaţi asupra contactorului:

1 pentru partea şofer;

2 pentru partea pasager faţă;

3 şi 5 pentru pasagerii spate.

De pe locurile pasageri acţionaţi asupra contactorului 6.

Notă: dacă geamul întâlneşte o rezistenţă la închidere (de exemplu: o creangă de copac etc.) acesta se opreşte, apoi coboară din nou cu câţiva centimetri.

Securitate pasageri spate

Şoferul poate interzice funcţionarea macaralelor geamurilor spate apăsând pe contactorul 4. Un mesaj de confirmare se afişează pe tabloul de bord.

Responsabilitate şofer

Nu părăsiţi niciodată vehiculul cu cheia sau cartela înăuntru atunci când în interiorul vehiculului se află un copil, o persoană care necesită îngrijire sau un animal de companie, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp. Acesta ar putea să se pună în pericol sau să pună în pericol alte persoane prin pornirea motorului, acţionând echipamente cum ar fi de exemplu macaralele geamuri sau poate bloca uşile. În caz de imobilizare a unei părţi a corpului, inversaţi imediat sensul cursei geamului apăsând pe contactorul aferent.

Riscuri de rănire gravă.

Evitaţi să puneţi un obiect rezemat de un geam întredeschis: risc de deteriorare a macaralei geamului.

Mod de funcţionare cu impulsuri

(în funcţie de vehicul)

Acest mod se adaugă la funcţionarea macaralei electrice geamuri descrisă anterior. Acesta poate echipa geamul şofer.

Apăsaţi sau trageţi până la capăt şi scurt de contactorul geamului: geamul urcă sau coboară complet. O acţiune asupra contactorului opreşte funcţionarea geamului.

Acţionare imposibilă a macaralei de geam cu impulsuri

Macaraua de geam cu impulsuri este echipată cu protecţie termică: dacă apăsaţi contactorul geamului în mod consecutiv de cel puţin şaisprezece ori, acesta trece în modul de protecţie (blocarea geamului).

Puteţi să:

- apăsaţi scurt pe contactorul macaralei de geam şi la intervale de aproximativ 30 de secunde;

- cu motorul pornit, geamul se va debloca după aproximativ 20 de minute de inacţiune asupra contactorului macaralei de geam.

Notă: dacă geamul întâlneşte o rezistenţă la închidere (de exemplu: o creangă de copac etc.) acesta se opreşte, apoi coboară din nou cu câţiva centimetri.

Anomalii de funcţionare

În cazul în care apare o defecţiune la închiderea unui geam, sistemul comută în modul normal: ridicaţi comutatorul respectiv de câte ori este necesar până la închiderea completă a geamului, apoi eliberaţi-l. Apăsaţi din nou comutatorul (tot pe partea de închidere) timp de aproximativ o secundă, pentru a reiniţializa sistemul.

Dacă este nevoie, adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.

La închiderea geamurilor, asiguraţi-vă că nicio parte a corpului (braţ, mână etc.) nu iese afară din vehicul.

Riscuri de rănire gravă.

Macarale manuale geamuri

Rotiţi manivela 8.