Înapoi la listă

FUNCŢIA STOP AND START

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Acest sistem permite diminuarea consumului de carburant şi a emisiei de gaze cu efect de seră.

La pornirea vehiculului, sistemul se activează automat. În mers, sistemul opreşte motorul (punere în starea de veghe) în cazul opririi vehiculului (ambuteiaj, oprire la semafor...).

Condiţii de punere în stare de veghe

Vehiculul a rulat de la ultima sa oprire.

Pentru cutie de viteze automată:

- cutia de viteze este în poziţia D, M sau N;

şi

- pedala de frână este apăsată (suficient de puternic);

şi

- pedala de acceleraţie nu este apăsată;

şi

- viteza este zero timp de aproximativ 1 secundă.

Punerea în stare de veghe a motorului este menţinută dacă poziţia P este cuplată sau dacă poziţia N este cuplată, cu frâna de parcare trasă şi cu pedala de frână eliberată.

Pentru cutie de viteze manuală:

- Cutia de viteze este în poziţie neutră (punct mort);

şi

- pedala de ambreiaj este eliberată. Dacă martorul luminos clipeşte, aceasta indică faptul că pedala de ambreiaj nu este suficient eliberată;

şi

- viteza vehiculului este mai mică de aproximativ 5 km/h.

Pentru toate vehiculele:

Martorul luminos rămâne aprins pe tabloul de bord pentru a vă avertiza cu privire la punerea în stare de veghe a motorului. Echipamentele vehiculului rămân în funcţiune pe parcursul duratei opririi motorului.

Atunci când motorul trece în starea de veghe, este posibil ca direcţia asistată să nu mai fie funcţională.

În acest caz, aceasta intră din nou în funcţiune atunci când motorul nu se mai află în starea de veghe sau când viteza depăşeşte aproximativ 1 km/h (la vale, în pantă etc.).

Înainte de a părăsi vehiculul, motorul trebuie oprit şi nu plasat în stare de veghe (consultaţi informaţiile de la paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).

Nu lăsaţi vehiculul să ruleze dacă motorul se află în stare de veghe (martorul luminos este aprins pe tabloul de bord).

Dacă părăsiţi vehiculul, un semnal sonor însoţit de mesajul „IGNITION OFF” vă avertizează că motorul este în stare de veghe şi nu este oprit.

Împiedicarea punerii în stare de veghe a motorului

În anumite situaţii, cum ar fi intrarea într-o intersecţie, dacă sistemul este activat, puteţi să menţineţi motorul pornit pentru o pornire rapidă.

Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:

Menţineţi vehiculul staţionat apăsând uşor pedala de frână.

Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:

Menţineţi pedala de ambreiaj apăsată.

În caz de oprire bruscă a motorului, dacă sistemul este în funcţiune, apăsarea până la capăt a pedalei de ambreiaj reporneşte motorul.

Ieşirea din starea de veghe a motorului

Pentru cutie de viteze automată:

- pedala de frână este eliberată, poziţia D sau M este cuplată;

sau

- pedala de frână este eliberată în poziţia de raport N cu frâna de mână decuplată;

sau

- pedala de frână este apăsată din nou în poziţia de raport P sau N cuplat cu frâna de mână trasă;

sau

- vehiculul este în poziţia de raport R;

sau

- pedala de acceleraţie nu este apăsată.

Pentru cutie de viteze manuală:

- cutia de viteze este în poziţie neutră şi pedala de ambreiaj este apăsată uşor;

sau

- viteza cuplată şi pedala de ambreiaj apăsată complet.

Particularitate: în funcţie de vehicul, dacă întrerupeţi contactul atunci când motorul este în starea de veghe, martorul luminos Ä se afişează timp de câteva secunde pe tabloul de bord.

Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze mecanică

Repornirea poate fi întreruptă dacă pedala de ambreiaj este eliberată prea rapid în timp ce un raport este cuplat.

Pentru umplere cu carburant, motorul trebuie să fie oprit (nu pus în stare de veghe): opriţi obligatoriu motorul (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).

Condiţii de ne-punere în stare de veghe a motorului

Anumite condiţii nu permit sistemului punerea în stare de veghe a motorului, în special:

pentru vehiculele echipate cu cartelă:

- uşa şoferului nu este închisă;

- centura de siguranţă a şoferului nu este închisă.

pentru toate vehiculele:

- marşarierul a fost cuplat;

- nu este blocată capota motorului;

- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;

- bateria nu este suficient de încărcată;

- diferenţa dintre temperatura interioară a vehiculului şi de cea stabilită a climatizării automate este extrem de importantă;

- altitudinea este prea mare;

- panta este prea abruptă pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată;

- funcţia „Vedere clară” este activată (consultaţi paragraful „Climatizare automată” din capitolul 3);

- temperatura motorului este insuficientă;

- sistemul de depoluare este în curs de regenerare;

- Funcţia „Ralanti accelerat” este activată (consultaţi paragraful „Ralanti accelerat” din capitolul 2);

-...

Martorul luminos se aprinde pe tabloul de bord, semnalând faptul că motorul nu poate fi adus în stare de veghe.

Dezactivaţi funcţia Stop and Start pentru orice intervenţie în compartimentul motorului.

Caz special pentru vehicule echipate cu cartelă

Cu motorul în stare de veghe (ambuteiaj, oprire la semafor...), dacă şoferul îşi decuplează centura şi deschide uşa sau se ridică de pe scaun, contactul se întrerupe.

Pentru a reporni şi reactiva sistemul Stop and Start, porniţi motorul (consultaţi informaţiile de la paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).

Particularitate de repornire automată a motorului

În anumite condiţii, motorul poate reporni fără intervenţie pentru a garanta securitatea şi confortul dumneavoastră.

Acest lucru se poate întâmpla în special atunci când:

- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;

- funcţia „Vedere clară” este activată (consultaţi paragraful „Climatizare automată” din capitolul 3);

- bateria nu este suficient de încărcată;

- viteza vehiculului este mai mare de 5 km/h (la coborâre...);

- apăsarea repetată a pedalei de frână sau necesitatea sistemului de frânare;

-...

Dezactivare, activare funcţie

Apăsaţi pe contactorul 1 pentru a dezactiva funcţia. Mesajul „Stop & Start fcț. dezactivată” apare pe tabloul de bord iar martorul luminos integrat 2 al contactorului se aprinde.

O nouă apăsare reactivează sistemul. Mesajul „STOP AND START ACTIVATED” apare pe tabloul de bord, iar martorul luminos integrat 2 al contactorului 1 se stinge.

Sistemul se reactivează automat la fiecare pornire voluntară a vehiculului (consultaţi paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).

Anomalii de funcţionare

Aunci când mesajul „Verifică Stop & Start” apare pe tabloul de bord, acompaniat de aprinderea martorului luminos integrat 2 al contactorului 1, sistemul este dezactivat.

Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Particularitate vehicule cu telecomandă

Unele dintre aceste condiţii inhibă repornirea automată a motorului la deschiderea:

- uneia dintre uşi în cazul vehiculelor cu cheie;

- uşa pasagerului în cazul vehiculelor cu cartelă.

Particularitate: cu motorul în stare de veghe, apăsaţi pe contactorul 1 pentru a reporni automat motorul.

Înainte de a părăsi vehiculul, motorul trebuie oprit şi nu plasat în stare de veghe (consultaţi informaţiile de la paragraful „Pornire, oprire motor” din capitolul 2).