Înapoi la listă

NIVEL ULEI MOTOR: generalităţi

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Un motor consumă ulei pentru ungerea şi răcirea pieselor în mişcare şi de aceea este normal să completaţi cu ulei între două schimburi.

Cu toate acestea, dacă, după perioada de rodaj, completările sunt mai mari de 0,5 litri la 1.000 km, consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Periodicitate schimb de ulei: verificaţi periodic nivelul de ulei şi, obligatoriu, înaintea fiecărei călătorii pe distanţe mari, pentru a evita riscul de a deteriora motorul.

Citire nivel de ulei

Citirea trebuie făcută pe sol orizontal şi după o oprire îndelungată a motorului.

Pentru a cunoaşte nivelul de ulei exact şi a vă asigura că nivelul maxim nu este depăşit (risc de deteriorare motor), este obligatoriu să utilizaţi joja. Consultaţi în paginile următoare.

În funcţie de vehicul, afişajul de pe tabloul de bord avertizează şoferul numai atunci când uleiul atinge nivelul minim.

Depăşire a nivelului maxim de ulei motor

Nu trebuie, în nicio situaţie, să depăşiţi nivelul maxim de umplere: risc de deteriorare a motorului şi a sistemului de depoluare.

Dacă nivelul „MAXI” este depăşit, nu porniţi vehiculul, contactaţi un reprezentant al mărcii.

Înainte de a efectua orice acţiune în compartimentul motorului, trebuie să întrerupeţi contactul. OPRIRE, PORNIRE MOTOR.

Avertizare nivel minim de ulei

Mesajul „Completează nivelul uleiului” şi martorul luminos © apar pe tabloul de bord.

Refaceţi obligatoriu nivelul cât mai curând posibil.

Afişajul nu alertează decât în caz de nivel minim, niciodată în caz de depăşire a nivelului maxim care nu poate fi detectat decât la citirea la jojă.

Citire a nivelului la jojă

Cu motorul oprit:

- scoateţi joja şi ştergeţi-o cu o lavetă uscată şi nescămoşată;

- apăsaţi joja până la tampon;

- scoateţi din nou joja;

- citiţi nivelul: acesta nu trebuie să coboare niciodată sub marcajul „MINI” B și să nu depăşească marcajul „MAXI” A.

Odată nivelul citit, aveţi grijă să apăsaţi din nou joja până la capăt.

În funcţie de vehicul, joja de ulei trebuie blocată:

- apăsaţi joja până la tampon (mişcare C);

- rotiţi pentru a bloca (mişcare D).

În caz de scădere anormală sau repetată a nivelului, consultaţi Reprezentantul mărcii dumneavoastră.

Adăugare ulei de motor

Utilizaţi o pâlnie sau protejaţi zona gurii de umplere pentru a evita curgerea uleiului de motor pe un element fierbinte din compartimentul motor sau pe un element sensibil (de exemplu: elemente electrice).

Risc de incendiu.

În momentul intervenţiilor în apropierea motorului, acesta poate fi cald. În plus, motoventilatorul poate porni în orice moment. Martorul luminos din compartimentul motor vă reaminteşte acest lucru.

Risc de rănire