Înapoi la listă

PNEURI

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Pneurile constituie singurul contact între vehicul şi drum, deci este esenţial să le ţineţi în bună stare.

Este obligatoriu să vă conformaţi reglementărilor locale prevăzute de codul rutier.

Întreţinere pneuri

Pneurile trebuie să fie în stare bună şi profilul lor trebuie să prezinte un relief bine evidenţiat; pneurile agreate de Serviciile noastre Tehnice conţin martori de uzură 1 care sunt constituiţi din bosaje martor încorporate în structura benzii de rulare.

Atunci când profilul pneurilor a fost erodat până la nivelul bosajelor-martor, acestea devin vizibile 2: este necesar atunci să înlocuiţi pneurile dumneavoastră deoarece adâncimea profilului nu este mai mare de 1,6 mm iar aceasta antrenează o proastă aderenţă pe drumurile umede.

Un vehicul supraîncărcat, parcursuri lungi pe autostradă, mai ales pe temperaturi ridicate şi conducerea frecventă pe drumuri proaste concură la deteriorări mai rapide ale pneurilor şi influenţează securitatea.

Incidente de conducere, precum „lovirea bordurii trotuarului”, riscă să deterioreze pneurile şi jantele, precum şi să antreneze dereglări ale trenului faţă sau spate. În acest caz, verificaţi starea lor la un Reprezentant al mărcii.

Presiuni de umflare

Respectaţi presiunile de umflare (inclusiv roata de rezervă). Verificaţi-le cel puţin o dată pe lună şi înainte de fiecare călătorie pe distanţă mare (consultaţi eticheta lipită pe cantul uşii şofer).

Consultaţi paragraful „Presiuni de umflare pneuri” din capitolul 4.

Presiunile trebuie verificate la rece: nu ţineţi cont de presiunile superioare care ar fi atinse pe timp cald sau după un parcurs efectuat la viteză mare.

În cazul în care verificarea presiunii nu poate fi efectuată asupra pneurilor reci, trebuie să majoraţi presiunile indicate cu 0,2 până la 0,3 bari (sau 3 PSI).

Este strict interzis să dezumflaţi un pneu cald.

Presiunile insuficiente antrenează o uzură prematură şi încălzirea anormală a pneurilor, împreună cu toate consecinţele pe care le pot avea în planul securităţii:

- ţinută de drum proastă;

- risc de explozie sau de pierdere a benzii de rulare.

Presiunea de umflare depinde de sarcină şi de viteza de utilizare. Ajustaţi presiunile în funcţie de condiţiile de utilizare (consultaţi paragraful „Presiuni de umflare pneuri”).

Atenţie, un buşon de valvă lipsă sau înfiletat necorespunzător poate dăuna etanşeităţii pneurilor şi provoca pierderi de presiune.

Să aveţi întotdeauna buşoane de valvă identice cu cele originale şi înfiletate complet.

Înlocuire pneuri

Pentru siguranţa dumneavoastră şi respectarea legislaţiei în vigoare.

Când este necesar să le înlocuiţi, nu trebuie să montaţi pe vehiculul dumneavoastră decât pneuri de aceeaşi marcă, dimensiune, tip şi structură pe aceeaşi osie.

Trebuie: fie să aibă o capacitate de încărcare şi o capacitate de viteză cel puţin egale cu cele ale pneurilor originale, fie să corespundă celor recomandate de un Reprezentant al mărcii.

Nerespectarea acestor instrucţiuni poate pune în pericol siguranţa dumneavoastră şi poate invalida conformitatea autovehiculului dumneavoastră.

Risc de pierdere a controlului vehiculului.

Permutare roţi

Această practică este nerecomandată.

Roată de rezervă

Consultaţi paragrafele „Roată de rezervă” şi „Schimbare roată” din capitolul 5.

Utilizare pe timp de iarnă

- Lanţuri

Din motive de securitate, este categoric interzis să montaţi lanţuri pe osia spate.

Orice montare de pneuri de mărime superioară celei originale face imposibilă folosirea lanţurilor.

Montarea lanţurilor nu este posibilă decât cu pneuri cu mărimi identice cu cele montate iniţial pe vehiculul dumneavoastră.

Pe roţi pot fi montate lanţuri cu condiţia să utilizaţi lanţuri specifice. Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

- Pneuri de „iarnă” sau „termocauciucuri”

Vă recomandăm să echipaţi toate roţile pentru a menţine cât mai mult posibil calitatea aderenţei vehiculului dumneavoastră.

Notă: vă atragem atenţia asupra faptului că aceste pneuri conţin uneori:

- un sens de rulaj ;

- un indice de viteză maximă care poate fi inferioară vitezei maxime a vehiculului.

- Pneuri cu crampoane

Acest tip de echipare nu este utilizabilă decât pe o perioadă limitată şi determinată de legislaţia locală.

Este necesar să respectaţi viteza impusă de reglementarea în vigoare.

Aceste pneuri trebuie să echipeze cel puţin cele două roţi de pe osia faţă.

Notă: utilizarea pneurilor de iarnă, a termocauciucurilor sau a pneurilor cu crampoane reduce semnificativ autonomia vehiculului.

În toate cazurile vă recomandăm să consultaţi un Reprezentant al mărcii care vă poate sfătui asupra alegerii echipamentului cel mai adecvat vehiculului dumneavoastră.