Înapoi la listă

AVERTIZOR DE PIERDERE A PRESIUNII ÎN PNEURI

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Când este prevăzut pe vehicul, acest sistem avertizează şoferul dacă unul sau mai multe pneuri pierd presiune.

Sistemul poate fi identificat prin intermediul etichetei 1 din vehicul.

Pentru a verifica prezenţa, deschideţi uşa şoferului.

Principiu de funcţionare

Acest sistem detectează o pierdere de presiune într-unul dintre pneuri, măsurând viteza roţilor în timpul mersului.

Martorul luminos  2 se aprinde continuu pentru a avertiza şoferul în caz de presiune insuficientă (roată dezumflată, roată în pană...).

Condiţii de funcţionare

Sistemul trebuie reiniţializat cu o presiune de umflare egală cu presiunea de umflare indicată pe eticheta de pe pneu. PRESIUNI DE UMFLARE PNEURI În caz contrar, există riscul ca acesta să nu avertizeze corespunzător în cazul unei pierderi semnificative de presiune din pneuri.

Resetarea trebuie efectuată întotdeauna după verificarea la rece a presiunilor de umflare ale celor patru pneuri.

În următoarele situaţii sistemul riscă să intervină cu întârziere sau să nu funcţioneze corect:

- sistem nereiniţializat după o reumflare sau orice operaţiune efectuată asupra roţilor;

- sistem reiniţializat necorespunzător: presiuni de umflare diferite faţă de presiunile recomandate;

- modificare semnificativă a încărcării sau repartizare a încărcăturii pe o latură a vehiculului;

- conducere sportivă cu accelerare puternică;

- circulaţie pe o şosea înzăpezită sau alunecoasă;

- circulaţie cu lanţuri de zăpadă;

- montarea unui singur pneu nou;

- utilizarea unor pneuri neomologate de reţeaua mărcii.

Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere.

Funcţia nu intervine în locul şoferului. Aceasta nu poate, în nici un caz, să înlocuiască atenţia, nici responsabilitatea şoferului.

Verificaţi presiunea pneurilor, inclusiv a roţii de rezervă, o dată pe lună.

Reiniţializarea valorii de referinţă a presiunii pneurilor

Aceasta trebuie să fie realizată:

- după fiecare reumflare sau resetare a presiunii de umflare;

- după o schimbare a unei roţi;

- după o permutare a roţilor.

Presiunile de umflare trebuie să corespundă utilizării curente a vehiculului (fără încărcătură, cu încărcătură, conducere pe autostradă...).

Este posibil ca sistemul să nu detecteze pierderea bruscă a presiunii unui pneu (explozia unui pneu...).

Procedură de reiniţializare

Contact pus, vehicul oprit:

- atingeţi repetat contactorul 6 de câte ori este necesar pentru a ajunge la fila „Vehicul”;

- apăsaţi scurt pe contactorul 3 sau 4 pentru a accesa pagina „Presiune pneuri iniț. apasă lung”;

- apăsaţi lung butonul 5 OK pentru a lansa reiniţializarea.

Apăsaţi lung contactorul 5 până la apariţia mesajului „Operațiune terminată”. Acum puteţi să rulaţi.

Dacă vehiculul este echipat cu un sistem de navigare, procedura de resetare poate fi efectuată şi cu ajutorul ecranului multimedia: consultaţi instrucţiunile echipamentului.

Tabelul de mai jos prezintă posibilele mesaje referitoare la procedura de resetare a presiunii pneurilor.

Etape

Mesaje

Interpretări

-

Presiune pneuri iniț. la oprire

Mesajul este afişat în timpul rulajului. Dacă doriţi să resetaţi presiunea celor patru pneuri, opriţi vehiculul.

1

Presiune pneuri iniț. apasă lung

Pentru a reseta presiunea pentru toate cele patru pneuri, cu vehiculul oprit, apăsaţi lung contactorul 5 OK pentru a lansa resetarea, până la afişarea mesajului "Dacă presiune OK [țineți apăsat]".

2

Dacă presiune OK [țineți apăsat]

Mesajul clipeşte pentru a indica faptul că sistemul a înregistrat procedura de resetare. Dacă toate cele patru anvelope au fost reglate corect pentru a corespunde valorilor presiunilor recomandate in eticheta de pe pneuri PRESIUNI DE UMFLARE PNEURI, menţineţi apăsat contactorul 5 OK până când apare mesajul "Operațiune terminată".

3

Operațiune terminată

Procedura de resetare a fost finalizată cu succes. Acum puteţi să rulaţi.

Reajustare presiune pneuri

Presiunea celor patru pneuri trebuie setată la rece (consultaţi eticheta situată pe cantul uşii şoferului).

În cazul în care verificarea presiunii nu poate fi efectuată asupra pneurilor reci, trebuie să majoraţi presiunile recomandate cu 0,2 până la 0,3 bari (3 PSI).

Este strict interzis să dezumflaţi un pneu cald.

După fiecare reumflare sau reajustare a presiunii pneurilor, lansaţi reiniţializarea valorii de referinţă a presiunii pneurilor.

Înlocuire roţi/pneuri

Nu utilizaţi decât echipamente omologate de reţea, în caz contrar existând riscul ca sistemul să se activeze cu întârziere sau să funcţioneze incorect. PNEURI.

După fiecare schimbare a unei roţi/unui pneu, reajustaţi presiunea pneurilor şi lansaţi reiniţializarea valorii de referinţă a presiunii pneurilor.

Roată de rezervă

Dacă vehiculul este echipat cu aceasta şi este montată pe vehicul, reajustaţi presiunea pneurilor şi lansaţi reiniţializarea valorii de referinţă a presiunii pneurilor.

Spray-uri de reparare pneu şi kit de umflare

Nu utilizaţi decât echipamente omologate de reţeaua mărcii, în caz contrar sistemul riscă să intervină cu întârziere sau să nu funcţioneze corect. KIT DE UMFLARE PNEURI. După utilizarea kit-ului de umflare a pneurilor, reajustaţi presiunea pneurilor şi lansaţi resetarea valorii de referinţă a presiunii pneurilor.

Anomalii ale presiunii pneurilor

Tabelul de pe pagina următoare prezintă mesajele de avertizare care apar pe tabloul de bord 7 atunci când sistemul detectează o anomalie a presiunii pneurilor.

Informaţiile de pe tabloul de bord indică eventualele anomalii ale presiunii pneurilor (de exemplu: pneu dezumflat sau cu pană).

Martori luminoşi

Mesaje

Interpretări

Umflă pneuri și inițializare

Acest lucru indică faptul că a fost detectată o umflare insuficientă sau o pană de pneu. Verificaţi şi reglaţi presiunea celor patru pneuri la rece şi resetaţi sistemul.

Verifică pres. pneuri și iniț.

Acest lucru indică faptul că resetarea nu a reuşit. Verificaţi şi reglaţi presiunea pneurilor înainte de a relansa procedura de resetare.

Verifică pres. pneuri și iniț.

Acest lucru indică faptul că ultima resetare a sistemului a fost efectuată în urmă cu peste 6 luni sau cu peste aproximativ 10.000 km. Verificaţi şi reglaţi presiunea pneurilor înainte de a relansa altă procedură de resetare.

+ ©

Verifică TPW

Acest lucru indică o defecţiune de sistem. Adresaţi-vă unui Reprezentant al mărcii.

TPW indisponibil

Acest lucru indică faptul că pe vehicul a fost montată o roată de rezervă cu o dimensiune diferită de cea a celorlalte patru roţi. Sistemul rămâne indisponibil până la montarea unei roţi identice ca dimensiune cu celelalte patru roţi şi până după efectuarea procedurii de resetare.