Înapoi la listă

ILUMINĂRI ŞI SEMNALIZĂRI EXTERIOARE

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

š Lumini de poziţie

Rotiţi bucşa 2 până când simbolul ajunge în faţa reperului 3.

Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Funcţie aprindere lumini de zi

Luminile de zi se aprind automat fără acţionarea manetei 1 la pornirea motorului şi se sting la oprirea acestuia.

k Lumini de întâlnire

Funcţionare manuală

Rotiţi bucşa 2 până când simbolul ajunge în faţa reperului 3. Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Funcţionare automată

(în funcţie de vehicul)

Rotiţi bucşa 2 până la apariţia simbolului AUTO în faţa reperului 3: cu motorul pornit, luminile de întâlnire se aprind sau se sting automat în funcţie de luminozitatea exterioară, fără acţiune asupra manetei 1.

În funcţie de vehicul, luminile de întâlnire se aprind automat după câteva baleiaje ale lamelelor ştergătoarelor de geam faţă.

Înainte de a porni la drum noaptea: verificaţi funcţionarea corectă a echipamentului electric şi reglaţi-vă farurile (dacă nu sunteţi în condiţii de încărcare obişnuite).REGLARE FASCICULE. În general, aveţi grijă ca luminile să nu fie obstrucţionate (murdărie, noroi, zăpadă, obiecte transportate...).

á Lumini de drum:

Cu motorul pornit, luminile de întâlnire aprinse, împingeţi maneta 1. Acest martor luminos se aprinde pe tabloul de bord.

Pentru a reveni în poziţia lumini de întâlnire, trageţi din nou maneta 1 spre dumneavoastră.

Funcţia „Înălţare lumini în timpul rulării”

(în funcţie de vehicul)

Atunci când luminile de drum sunt activate, funcţia „Înălţare lumini în timpul rulării” ameliorează vizibilitatea şoferului prin înălţarea automată a luminilor de întâlnire şi a luminilor de drum.

În timpul dezactivării luminilor de drum, luminile de întâlnire revin la poziţia iniţială.

Lumini de drum automate

În funcție de vehicul, acest sistem aprinde şi stinge în mod automat luminile de drum. Utilizează o cameră amplasată în spatele retrovizorului interior pentru a detecta vehiculele din faţă şi vehiculele care vin din sens opus.

Luminile de drum se aprind automat dacă:

- luminozitatea exterioară este slabă;

- nu se detectează niciun alt autovehicul sau nicio sursă de lumină;

- viteza vehiculului este mai mare de 40 km/h aproximativ.

Dacă una dintre condiţiile de mai sus nu este îndeplinită, sistemul trece din nou la luminile de întâlnire.

Notă: aveţi grijă ca parbrizul să nu fie acoperit (de murdărie, noroi, zăpadă, condens etc.).

Pentru a activa luminile de drum automate:

- rotiţi bucşa 2 până când simbolul AUTO se află în faţa reperului 3;

- împingeţi maneta 1.

Martorul luminos se afişează pe tabloul de bord.

Sistemul poate fi perturbat în anumite condiţii, în special:

- condiţii climatice extreme (ploaie, ninsoare, ceaţă…);

- parbriz sau cameră obstrucţionat(ă);

- dacă vehiculul urmărit sau din faţă posedă o iluminare puţin vizibilă sau mascată;

- reglaj necorespunzător al luminilor faţă;

- sisteme reflectorizante;

- ...

Lumini de drum automate (continuare)

Pentru a dezactiva luminile de drum automate:

- rotiţi bucşa 2 într-o altă poziţie decât AUTO;

sau

- trageţi maneta 1.

Martorul luminos se stinge pe tabloul de bord.

Notă: luminile de drum se vor aprinde după dezactivarea funcţiei lumini de drum automate.

Anomalie de funcţionare

Atunci când mesajul „Verifică iluminat automat” apare pe tabloul de bord, sistemul este dezactivat.

Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Utilizarea pe timp de noapte a unui sistem de navigaţie portabil în zona parbrizului situată sub cameră poate perturba funcţionarea sistemului „lumini de drum automate” (risc de reflectare pe parbriz).

Sistemul „lumini de drum automate” nu poate, în niciun caz, să înlocuiască vigilenţa şi responsabilitatea şoferului în ceea ce priveşte iluminarea vehiculului şi adaptarea acestuia la condiţiile de luminozitate, vizibilitate şi circulaţie.

Stingere lumini

Luminile se sting automat la oprirea motorului, la deschiderea uşii şoferului sau la blocarea vehiculului. În acest caz, la următoarea pornire a motorului, luminile se vor reaprinde în poziţia bucşei 2.

Notă: în cazul în care luminile de ceaţă sunt aprinse, nu există stingere automată a iluminării.

Funcţie de întâmpinare şi de despărţire

(în funcţie de vehicul)

Atunci când funcţia este activată, luminile de zi şi luminile de poziţie spate se vor aprinde automat la detectarea cartelei sau la deblocarea vehiculului.

Acestea se sting automat:

- la aproximativ un minut de la aprindere;

- la pornirea motorului, în funcţie de poziţia manetei de iluminare;

sau

- la blocarea vehiculului.

Activare/Dezactivare funcţie

Pentru activarea sau dezactivarea recepţiei exterioare, consultaţi manualul multimedia.

Selectaţi „ON” sau „OFF”.

Alarmă sonoră lumini uitate aprinse

În cazul în care luminile au fost aprinse după întreruperea motorului, o alarmă sonoră se declanşează la deschiderea uşii şoferului pentru a vă semnala că luminile au rămas aprinse.

Anomalie de funcţionare

Dacă pe tabloul de bord apare mesajul „Verifică iluminat” însoţit de martorul luminos ©, iar martorul luminos k clipeşte, acest lucru indică un defect la nivelul iluminării.

Consultaţi un Reprezentant al mărcii.

Funcţie „iluminare exterioară de însoţire”

Această funcţie vă permite să aprindeţi scurt luminile de poziţie şi luminile de întâlnire (de exemplu: pentru a asigura lumină la deschiderea unei porţi).

Cu luminile motorului stinse, inelul 2 în poziţia AUTO, trageţi maneta 1 spre dvs.: luminile de poziţie şi luminile de întâlnire se vor aprinde timp de aproximativ 30 de secunde, împreună cu martorii luminoşi š şi k de pe tabloul de bord.

Pentru a prelungi acest interval, puteţi trage maneta de cel mult patru ori (timp total limitat la aproximativ două minute).

Mesajul „Lumini însoţire: _ _ _” însoţit de timpul de aprindere se afişează pe tabloul de bord pentru a confirma această acţiune. Puteţi apoi să vă blocaţi vehiculul.

Pentru a opri luminile înainte de oprirea automată a acestora, rotiţi inelul 2 în orice poziţie, apoi readuceţi-l în poziţia AUTO.

g Lumini de ceaţă faţă

(în funcţie de vehicul)

Rotiţi inelul central 4 al manetei 1 până la apariţia simbolului în faţa reperului 3 apoi eliberaţi.

Funcţionarea depinde de poziţia selectată pentru iluminarea exterioară iar un martor luminos se aprinde atunci pe tabloul de bord.

Lumini de ceaţă spate

Rotiţi inelul central 4 al manetei până la reapariţia simbolului în faţa reperului 3, apoi eliberaţi.

Funcţionarea depinde de poziţia selectată pentru iluminarea exterioară iar un martor luminos se aprinde atunci pe tabloul de bord.

Nu uitaţi să întrerupeţi funcţionarea acestor lumini atunci când nu mai sunt necesare pentru a nu incomoda ceilalţi participanţi la trafic.

Stingere

Rotiţi inelul central 4 din nou, până când simbolul 3 ajunge în faţa simbolului opus, pentru luminile de ceaţă. Martorul luminos corespunzător se stinge pe tabloul de bord.

Stingerea iluminării exterioare antrenează stingerea luminilor de ceaţă spate.

Lumini de viraj

(În funcţie de vehicul)

În mers înainte, cu viteza vehiculului mai mică de aproximativ 40 km/h, atunci când luminile de întâlnire sunt aprinse: în anumite condiţii (volan la un anumit unghi, lumini de semnalizare aprinse etc.), în momentul efectuării unui viraj, unul dintre proiectoarele de ceaţă se aprinde pentru a ilumina interiorul virajului.

Atunci când cuplaţi marşarierul, iar luminile de întâlnire sunt aprinse, cele două proiectoare de ceaţă se aprind automat.

Notă: la trecerea din marşarier în mers înainte (de exemplu, în timpul unei manevre de parcare), cele două lumini de ceaţă sunt activate până când vehiculul depăşeşte viteza de aproximativ 10 km/h.

Pe timp de ceaţă, de zăpadă sau în caz de transport de obiecte care depăşesc pavilionul, aprinderea automată a luminilor nu este sistematică.

Aprinderea luminilor de ceaţă rămâne sub controlul şoferului: martorii luminoşi de pe tabloul de bord vă informează despre aprinderea lor (martor luminos aprins) sau stingerea lor (martor luminos stins).

COMUTAREA AUTOMATĂ A LUMINILOR DE DRUM/DE ÎNTÂLNIRE