Înapoi la listă

LIMITATOR DE VITEZĂ

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Funcţia limitator de viteză controlează motorul şi sistemul de frânare pentru a vă ajuta să nu depăşiţi viteza de rulare pe care aţi ales-o, cunoscută sub numele de viteză limită.

Comenzi

1 Limitator de viteză pornit/oprit.

2 Regulator de viteză pornit/oprit.

3 Comutaţi pentru a activa şi a reduce limita de viteză (SET/-).

4 Comutaţi pentru a activa şi a mări limita de viteză sau pentru a regla limita de viteză memorată (RES/+).

5 Punere în stare de veghe a funcţiei (cu memorarea vitezei limitate) (0).

Puteţi lega limitatorul de viteză cu funcţia „Detectare semne de circulaţie”. DETECTAREA SEMNELOR DE CIRCULAŢIE.

Conducere

dacă a fost setată o limită de viteză dar aceasta nu a fost încă atinsă, conducerea este similară celei a unui vehicul neechipat cu limitator de viteză.

De îndată ce atingeţi viteza înregistrată, orice acţiune asupra pedalei de acceleraţie nu va permite depăşirea vitezei programate decât în caz de necesitate (consultaţi paragraful „Depăşire viteză limitată”).

Activare

Apăsaţi pe butonul 1. Martorul luminos 6 se aprinde în culoarea gri. Pe panoul de bord apare mesajul „Limitator viteză ON”, însoţit de liniuţe pentru a indica faptul că funcţia limitator de viteză este activată, în aşteptarea înregistrării unei viteze de limitare.

Pentru a înregistra viteza curentă, apăsaţi butonul 4 (RES/+) sau 3 (SET/-): valoarea limitei de viteză înlocuieşte liniuţele şi, în funcţie de vehicul, martorul luminos 6 devine alb.

Viteza minimă înregistrată este de 30 km/h.

Variaţie a vitezei limitate

Puteţi varia viteza limitată acţionând (prin apăsări succesive sau prin apăsare continuă) pe:

- butonul 4 (RES/+) pentru a mări viteza;

- butonul 3 (SET/-) pentru a micşora viteza.

Depăşire viteză limitată

În orice moment, este posibil să depăşiţi viteza limitată, pentru aceasta: apăsaţi ferm şi până la fund pedala de acceleraţie (dincolo de „punctul dur”).

În timpul depăşirii, limita de viteză luminează roşu intermitent pe tabloul de bord. Apoi, eliberaţi pedala de acceleraţie: funcţia limitatorului de viteză va reveni de îndată ce atingeţi o viteză mai mică decât viteza memorată.

Imposibilitate pentru funcţie de a menţine viteza limitată

În caz de pantă abruptă, sistemul nu poate menţinute viteza limită: viteza memorată clipeşte în roşu pe tabloul de bord şi un semnal sonor este emis periodic pentru a vă informa în legătură cu această situaţie.

Dacă limitatorul de viteză nu este disponibil (după mai multe tentative de activare), contactaţi un reprezentant aprobat.

Temporar indisponibil

Sistemul controlează accelerarea şi decelerarea vehiculului dvs. cu ajutorul motorului şi al sistemului de frânare. Sistemul activează frânele pentru a menţine viteza setată, sistemul aplicând o frânare limitată. În cazul unei coborâri abrupte, de exemplu, într-o zonă montană, trebuie să selectaţi o treaptă inferioară pentru a beneficia de frânarea de motor.

Pentru a reduce sarcina impusă sistemului de frânare şi pentru a preveni supraîncălzirea frânelor, funcţia limitator de viteză poate fi întreruptă temporar şi este posibilă apariţia mesajului „Verifică limitator viteză”. Mesajul dispare atunci când funcţia redevine disponibilă.

Dacă mesajul persistă, contactaţi un reprezentant al mărcii.

Punere în stare de veghe a funcţiei

Funcţia limitator de viteză este suspendată atunci când apăsaţi contactorul 5 (0). Valoarea vitezei limită este memorată şi afişată cu gri pe tabloul de bord.

Revenire la viteza limitată

Dacă o viteză este memorată, este posibil să o restabiliţi prin apăsarea butonului 4.

Atunci când limitatorul este comutat în starea de veghe, o apăsare pe butonul 3 reactivează funcţia fără a ţine cont de viteza memorată: viteza la care rulează vehiculul este cea care este luată în calcul.

Oprire funcţie

Funcţia limitatorului de viteză este întreruptă:

- atunci când apăsaţi butonul 1. În acest caz, viteza nu mai este memorată:

- atunci când apăsaţi butonul 2. În acest caz, este selectat regulatorul de viteză şi nu se memorează nicio valoare pentru viteză.

Martorul luminos 6 dispare de pe tabloul de bord pentru a confirma că funcţia nu mai este activă.