Înapoi la listă

REGULATOR DE VITEZĂ

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Regulatorul de viteză este o funcţie care vă ajută să vă menţineţi viteza de rulare la o valoare constantă pe care o veţi alege, numită viteză de reglare.

Această viteză de reglare poate fi setată la orice valoare mai mare de 30 km/h.

Comenzi

1 Regulator de viteză pornit/oprit.

2 Comutaţi pentru a activa şi a reduce viteza de reglare (SET/-).

3 Comutaţi pentru a activa şi a mări viteza de reglare sau pentru a restabili viteza de reglare memorată (RES/+).

4 Punere în stare de veghe a funcţiei (cu memorarea vitezei de reglare) (O).

5 Limitator de viteză pornit/oprit.

Această funcţie reprezintă un ajutor suplimentar la conducere.

Nu poate înlocui în nicio situaţie responsabilitatea şoferului de a respecta limitele de viteză sau vigilenţa acestuia.

Şoferul trebuie să menţină în permanenţă controlul asupra vehiculului.

Regulatorul de viteză nu trebuie utilizat atunci când circulaţia este densă, pe drum sinuos sau alunecos (polei, acvaplanare, pietriş) şi atunci când condiţiile meteorologice sunt defavorabile (ceaţă, ploaie, vânt lateral…).

Risc de accident.

Activare

Acţionaţi butonul 1.

Martorul luminos 6 se aprinde în culoarea gri.

Pe panoul de bord apare mesajul „Regulator viteză ON”, însoţit de liniuţe, pentru a indica faptul că regulatorul de viteză este în funcţiune şi aşteaptă memorarea unei viteze de reglare.

Reglare viteză

În timp ce vehiculul se deplasează cu o viteză constantă, mai mare de aproximativ 30 km/h, apăsaţi butonul 2 (SET/-) sau 3 (RES/+) : funcţia este activată iar viteza curentă este setată ca valoare de reglare.

Viteza de reglare înlocuieşte liniuţele. Regulatorul de viteză este confirmat atunci când viteza memorată şi martorul luminos au culoarea verde 6.

Dacă încercaţi să activaţi funcţia la o viteză mai mică de 30 km/h, se va afişa mesajul „Viteză invalidă” iar funcţia va rămâne inactivă.

Conducere

Atunci când se înregistrează o viteză de reglare iar funcţia de reglare a vitezei este activată, puteţi ridica piciorul de pe pedala de acceleraţie.

Reţineţi că trebuie să ţineţi picioarele în apropierea pedalelor pentru a fi pregătit să interveniţi în caz de urgenţă.

Variaţie a vitezei de reglare

Puteţi varia viteza de reglare acţionând prin apăsări succesive pe:

- butonul 2 (SET/-) pentru a reduce viteza;

- butonul 3 (RES/+) pentru a mări viteza.

Notă: apăsaţi lung unul dintre butoane pentru a modifica viteza în paşi succesivi.

Depăşire a vitezei reglate

În orice moment, este posibil să depăşiţi viteza de reglare acţionând asupra pedalei de acceleraţie. Dacă este depăşită, valoarea vitezei reglate clipeşte cu roşu pe tabloul de bord.

Apoi, eliberaţi pedala de acceleraţie: după câteva secunde, vehiculul dumneavoastră reia automat viteza de reglare iniţială.

Imposibilitate pentru funcţie, de a menţine viteza reglată

În caz de pantă abruptă, este posibil ca sistemul să nu poată menţine viteza de reglare: viteza memorată va clipi cu roşu pe tabloul de bord, iar un semnal sonor se va declanşa periodic pentru a vă informa în legătură cu această situaţie.

Dacă regulatorul de viteză nu mai este disponibil (după mai multe tentative de activare), contactaţi un reprezentant aprobat.

Punere în stare de veghe a funcţiei

Funcţia este pusă în stare de veghe atunci când acţionaţi asupra:

- butonul 4 (O);

- pedala de frână;

- pedala de ambreiaj sau trecerea în poziţie neutră pentru vehiculele cu cutie de viteze automată;

- în funcţie de vehicul, pedala de ambreiaj pentru o perioadă îndelungată sau în poziţia neutră pentru o perioadă îndelungată.

Valoarea vitezei de reglare este memorată şi afişată cu gri pe tabloul de bord.

Revenire la viteza de reglare

Dacă o viteză este memorată, este posibil să o restabiliţi, după ce v-aţi asigurat că, condiţiile de circulaţie sunt adaptate (trafic, starea şoselei, condiţii meteorologice…). Apăsaţi butonul 3 (RES/+) dacă viteza vehiculului este mai mare de 30 km/h.

Atunci când este memorată viteza, activarea regulatorului de viteză este confirmată prin afişarea cu culoarea verde a vitezei de reglare şi, în funcţie de vehicul, de aprinderea martorului luminos 6.

Notă: dacă viteza înregistrată anterior este mult mai mare decât viteza curentă, vehiculul va accelera puternic până la acest prag.

Atunci când regulatorul de viteză este în stare de veghe, o apăsare pe butonul 2 (SET/-) reactivează funcţia regulatorului de viteză fără a ţine cont de viteza memorată: viteza la care rulează vehiculul este cea care este luată în calcul.

Oprire funcţie

Funcţia regulatorului de viteză este întreruptă:

- atunci când apăsaţi butonul 1. În acest caz, viteza nu mai este memorată;

- atunci când apăsaţi butonul 5. În acest caz, este selectat limitatorul de viteză şi nu se memorează nicio valoare pentru viteză.

Martorul luminos 6 dispare de pe tabloul de bord pentru a confirma că funcţia nu mai este activă.

Punerea în stare de veghe sau oprirea funcţiei regulator de viteză nu antrenează diminuarea rapidă a vitezei: trebuie să frânaţi prin apăsare pe pedala de frână.

UTILIZAREA LIMITATORULUI DE VITEZĂ ŞI A REGULATORULUI DE VITEZĂ