BATERIE: depanare

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Pentru a evita orice risc de producere a scânteilor

- Asiguraţi-vă că toţi consumatorii electrici (plafoniere etc.) sunt întrerupţi înainte de a debranşa sau rebranşa o baterie;

- în momentul încărcării, opriţi încărcătorul înainte de a conecta sau deconecta bateria;

- nu puneţi obiecte metalice pe baterie pentru a nu crea un scurtcircuit între borne;

- aşteptaţi cel puţin cinci minute după întreruperea motorului pentru a debranşa o baterie;

- aveţi grijă să rebranşaţi bornele unei baterii după remontare.

Branşare a unui încărcător

Încărcătorul trebuie să fie compatibil cu o baterie cu tensiune nominală de 12 volţi.

Nu debranşaţi bateria când motorul funcţionează. Conformaţi-vă instrucţiunilor de utilizare date de furnizorul încărcătorului de baterie pe care îl folosiţi.

Înainte de a efectua orice acţiune în compartimentul motorului, trebuie să întrerupeţi contactul. PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cheie PORNIRE, OPRIRE MOTOR: vehicul cu cartelă.

Anumite baterii pot prezenta specificităţi de reîncărcare, de aceea solicitaţi recomandarea Reprezentantului mărcii.

Evitaţi orice risc de producere a scânteilor care ar putea antrena imediat o explozie şi procedaţi la încărcarea într-un loc bine aerisit.

Riscuri de rănire gravă.

Manevraţi cu atenţie bateria deoarece conţine acid sulfuric care nu trebuie să intre în contact cu ochii sau cu pielea. Dacă un astfel de contact survine, spălaţi-vă cu apă din abundenţă. Dacă este nevoie, consultaţi un medic.

Ţineţi flăcările deschise, punctele incandescente şi scânteile departe de componentele bateriei, deoarece există un risc de explozie.

În momentul intervenţiilor în apropierea motorului, acesta poate fi cald. În plus motoventilatorul poate porni în orice moment. Martorul luminos din compartimentul motor vă reaminteşte acest lucru.

Risc de rănire

Pornire cu bateria unui alt vehicul

Pentru a porni, dacă trebuie să utilizaţi bateria unui alt vehicul, procuraţi-vă cabluri electrice adecvate (cu aceeaşi secţiune) la un Reprezentant al mărcii sau, dacă posedaţi deja cabluri de demaraj, asiguraţi-vă de starea lor corespunzătoare.

Cele două baterii trebuie să aibă aceeaşi tensiune nominală: 12 volţi.

Bateria care furnizează curent trebuie să aibă o capacitate (amperi-oră, Ah) cel puţin egală cu cea a bateriei descărcate.

Asiguraţi-vă că nu există nici un contact între cele două vehicule (risc de scurtcircuit în momentul legării bornelor pozitive) şi că bateria descărcată este bine branşată. Întrerupeţi contactul vehiculului dumneavoastră.

Porniţi motorul vehiculului care furnizează curentul şi adoptaţi o turaţie medie.

Notă: la versiunea E-Tech hybrid, deoarece bateria nu poate fi accesată direct, este necesară utilizarea fişelor la distanţă situate în compartimentul motorului. Consultaţi paginile următoare.

Baterie în compartimentul motor

Bateria nu este direct accesibilă.

Utilizaţi borna 1 (+) şi borna 2 (-) din compartimentul motor.

Ridicaţi capacul 3 de pe borna 1 (+).

Nu utilizaţi vehiculul E-Tech hybrid pentru a reporni bateria secundară de „12 V” a unui alt vehicul.

Puterea electrică a bateriei secundare de „12 V” a unui vehicul E-Tech hybrid nu este suficientă pentru această operaţiune.

Risc de deteriorare a vehiculului.

Conectaţi cablul pozitiv A la fişa 1 (+), apoi la fişa 5 (+) a bateriei care furnizează curentul.

Conectaţi cablul negativ B la fişa 4 (-) a bateriei care furnizează curentul, apoi la fişa 2 (-).

Porniţi motorul vehiculului care furnizează curentul şi adoptaţi o turaţie medie.

Dacă motorul vehiculului dvs. nu porneşte imediat, decuplaţi contactul şi aşteptaţi câteva secunde înainte de a repeta operaţia.

Cu motorul pornit, deconectaţi cablurile A şi B în ordine inversă (2451).

Repoziţionaţi capacul 3 de pe fişa 1 (+).

Verificaţi să nu existe nici un contact între cablurile A şi B, iar cablul pozitiv A nu este în contact cu nici un element metalic al vehiculului care furnizează curent.

Risc de răniri şi/sau de deteriorare a vehiculului.

Fişe la distanţă

(versiunea E-Tech hybrid)

Utilizaţi borna 6 (+) şi borna 7 (-) din compartimentul motor.

Notă: deschideţi capacul 8 de la terminalul 6 (+) prin apăsarea butonului 9, după cum indică săgeata.

Este interzis să deconectaţi cablul pozitiv din compartimentul motor.

Risc de pornire accidentală a motorului.

Risc de arsuri prin producerea de scântei.

Conectaţi cablul pozitiv C la borna 6 (+), apoi la borna 10 (+) a bateriei care furnizează curentul.

Ataşaţi cablul negativ D la borna 11 (-) a bateriei care furnizează curentul, apoi la borna 7 (-).

Apăsaţi pedala de frână şi butonul de pornire sau, în funcţie de vehicul, rotiţi cheia de contact. Imediat după cuplarea contactului, deconectaţi cablurile C şi D în ordine inversă (6 - 10 - 11 - 7).

După fiecare acţiune asupra capacului 3, controlaţi capacul 13 al blocului terminal la nivelul langhetei 12.

Verificaţi să nu existe nici un contact între cablurile C şi D, iar cablul pozitiv C nu este în contact cu nici un element metalic al vehi- culului care furnizează curent.

Risc de răniri şi/sau de deteriorare a vehiculului.