Înapoi la listă

VOLAN, DIRECŢIE ASISTATĂ

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Reglare pe înălţime şi în adâncime a volanului

Coborâţi maneta 1 şi aduceţi volanul în poziţia dorită.

Apoi, ridicaţi maneta până la capăt şi dincolo de punctul dur, pentru a bloca volanul.

Asiguraţi-vă de blocarea corespunzătoare a volanului.

Din motive de securitate, efectuaţi acest reglaj cu vehicul oprit.

Încălzire volan de direcţie

(în funcţie de vehicul)

Această funcţie încălzeşte volanul de direcţie 2.

Principiu de funcţionare

Atunci când se atinge temperatura, funcţia reglează temperatura zonelor încălzite timp de aproximativ 30 de minute şi apoi se opreşte automat.

Activarea funcţiei

Cu contactul pus, apăsaţi pe contactorul 3, martorul luminos integrat în contactor se aprinde.

Dezactivare funcţie

- Automată:

Funcţia se opreşte automat după faza de reglare de aproximativ 30 de minute. Martorul luminos integrat în contactorul 3rămâne aprins.

Notă: dacă funcţia s-a dezactivat automat, apăsaţi de două ori pe contactorul 3 pentru a o reactiva.

În cazul în care contactorul 3 nu este apăsat din nou, funcţia va fi reactivată la următoarea cuplare a contactului.

- Manuală:

Pentru a dezactiva funcţia în faza de reglare, apăsaţi contactorul 3. Martorul luminos integrat în contactor 3 se stinge.

Direcţie asistată

Nu rulaţi niciodată cu bateria slab încărcată.

Direcţie asistată variabilă

Direcţia asistată variabilă este dotată cu un sistem de gestionare electronic care adaptează nivelul de asistenţă în funcţie de viteza vehiculului.

Direcţia este mai lejeră în timpul manevrei de parcare (pentru un plus de confort) în timp ce efortul creşte progresiv odată cu creşterea vitezei (pentru o mai bună securitate la viteză mare).

Particularitate Stop and Start

La punerea în stare de veghe a motorului, direcţia asistată nu mai este funcţională. În acest caz, aceasta revine în starea sa iniţială la repornirea motorului sau când viteza depăşeşte 1 km/h (rampă, pantă etc.).

Notă: direcţia asistată depinde de modul de conducere selectat în meniul „MULTI-SENSE” (MULTI-SENSE).

Nu menţineţi direcţia bracată la maxim, la tampon în timpul staţionării.

Cu motorul oprit sau în caz de pană a sistemului, este posibil în continuare să rotiţi volanul. Efortul de furnizat va fi mai important.

Nu opriţi niciodată motorul la coborârea unei pante şi, în general, rulând (suprimare asistenţă).